Constituirea Alianţei Politice pentru Moldova Europeană

Artur Reşetnicov este ex-Director al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), deci este o persoană bine informată. Dacă domnia sa ne avertizează că aşa-zişii proeuropeni din PLDM şi PDM sunt pregătiţi să schimbe vectorul integraţionist în unul opus, atunci acest avertisment merită a fi luat în serios. Pe de altă parte, dl Reşetnicov ar trebui să se bucure de pe urma schimbării vectorului, fiindcă în acest caz, în cadrul coaliţiei camuflate PLDM-PDM-PCRM, anume PLDM şi PDM le va reveni rolul de giruetă politică şi PCRM, aşa cum se vehiculează.

Politicianul cu cel mai înalt rating de încredere pe ţară nu poate trăda, ci doar explora noi oportunităţi. Trădează cei care sunt beneficiarii a ceva şi în loc de recunoştinţă le răspunde binefăcătorilor cu acţiuni ingrate. Iurie Leancă a fost printre membrii fondatori ai PLDM, a fost principalul designer al procesului de integrare europeană, care a adus a Republicii Moldova un suport financiar considerabil. Finalmente, sub povoara circumstanţelor, Iurie Leancă a devenit prim-ministru “pompier”, trebuind să salveze parcursul european al Republicii Moldova pe ultima sută de metri înainte de obţinerea regimului liberalizat de vize cu UE şi semnarea Acordului de Asociere cu UE. Şi toate aceste lucruri au fost realizate după ce colegi de alianţă şi de partid aduseră Republica Moldova pe marginea prăpastiei, devenind protagoniştii unor scandaluri de corupţie fără precedent. Principalul agent care ameninţa parcursul european în mai 2013 — PCRM, a devenit acum aliatul liderilor APME. Este lesne de presupus de ce Leancă a fost recent exclus din cărţi.

Declaraţiile liderul PDM, Marian Lupu, sunt interesante prin inutilitatea lor. Într-adevăr, ce mai contează ce viziuni are noul candidat din partea PLDM la funcţia de prim-ministru, dacă anterior liderului PDM asigura opinia publică că formaţiunea sa va vota orice candidatură propusă de PLDM, fiindcă aşa a fost înţelegerea din cadrul APME.

Deşi liderul PSRM, Igor Dodon, s-a exprimat evaziv, totuşi el a transmis opiniei publice un mesaj emoţional foarte puternic despre aşteptările formaţiunii sale în privinţa capacităţilor lui Chiril Gaburici de a guverna Republica Moldova. Mai degrabă, guvernul Gaburici ne va “trage cu schiurile” poporul sau îl va călări, “dîndu-i pinteni”, potrivit expresiei plastice a liderului PDM, Marian Lupu.

Sigur, situaţia de pe piaţa valutară este una dezastruoasă, dar ea nu este o consecinţă directă a lipsei unui guvern învestit după alegerile din 30 noiembrie 2014. Mai degrabă invers, tergiversarea în secret a constituirii coaliţiei de guvernare şi a învestirii guvernului este o consecinţă a dezastrului din domeniul bancar. Ce ar putea face un guvern condus de o persoană fără pregătire în domeniul financiar într-o situaţie creată de-a lungul anilor, referitoare la decapitalizare băncilor, scoaterii valutei în proporţii imense din ţară? Ce ar putea întreprinde spectaculos noul Guvern pentru creşterea exporturilor şi a remitenţilor, principalele surse care pot suplini cumva scoaterea masivă prin căi oculte a valutei din ţară? Mai degrabă calculul a fost ca învestirea noului guvern controlabil să aibă loc după consumarea valului al nouălea al crizei financiare, pentru a pune vina pe criza politică generată de “iresponsabilitatea PL”.

Practic toate sugestiile pentru APME privind componenţa guvernului pentru care ar vota PCRM au fost îndeplinite, cu mici excepţii. Singurul impediment rămas este candidatul pentru funcţia de ministru al Educaţiei, Maia Sandu.

Ca de obicei, decizie beton!

Prin efort şi perseverenţă, Maia Sandu şi-a creat imaginea de politician onest, competent şi dedicat servirii binelui public. Ambiţia ei de a-şi păstra funcţia în eventualul guvern Gaburici poate fi înţeleasă prin prisma necesităţii dezvoltării reformelor din domeniul educaţii. Suportul masiv în favoarea ei, lansat prin intermediul reţelelor de socializare, a creat o intrigă neaşteptată, care apelează iarăşi la necesitatea salvării aparenţelor, deopotrivă, de către PLDM şi PCRM. Aşadar, pentru salvarea aparenţelor reformiste, PLDM s-a văzut silit să-şi confirme susţinerea pentru candidatura dnei Maia Sandu la funcţia de ministru al Educaţiei. Pe de altă parte, PCRM a insistat pe eliminarea dnei Sandu şi urmează să vedem dacă îşi va menţine obiecţiile. Deci, singurul impediment în votarea guvernului Gaburici este chiar Maia Sandu, pe care, chipurile o doreşte în guvern PLDM şi pe care cu certitudine n-o doreşte PCRM. Acestea sunt riscurile coaliţiei camuflate, constituite pe necesitatea salvării aparenţelor.

La 14 februarie 2015, fracţiunea parlamentară a PLDM a avut consultări cu şeful statului, Nicolae Timofti, în vederea desemnării unui nou candidat la funcţia de Prim-ministru al Republicii Moldova. Liderul PLDM, Vlad Filat, a anunţat că partidul a luat decizia de a-l înainta în această funcţie pe omul de afaceri, Chiril Gaburici. Vlad Filat a argumentat că decizia de a veni cu o candidatură apolitică a fost dictată de necesitatea asigurării voturilor necesare pentru instalarea guvernului. Vlad Filat şi-a exprimat speranţa că noul candidat la funcţia de premier va obţine girul parlamentului, fiind susţinut nu doar de APME, dar şi de deputaţii altor fracţiuni. În aceeaşi zi, preşedintele Timofti a emis decretul privind desemnarea lui Chiril Gaburici în calitate de candidat pentru funcţia de prim-ministru.

Întrucît Chiril Gaburici este o persoană din domeniul de afaceri, el este puţin cunoscut opiniei publice din Republica Moldova. O primă caracteristică dată candidatului desemnat a făcut-o cunoscut sociolog, directorul Institutului de Marketing şi Sondaje IMAS, Doru Petruţi, pe blogul său personal: “în primul rînd merită să îl felicităm măcar pentru reuşita extraordinară de a ajunge în doar cîţiva ani de la un simplu şofer, agent de vînzări, director de vînzări şi apoi Director General la companii de sute de milioane de dolari. Şi, inevitabil, nu poţi rămîne în astfel de poziţii nefăcînd şi lucruri bune. În acest moment, Republica Moldova are nevoie de un Prim-Ministru care să îndeplinească, să insufle un singur atribut: CREDIBILITATE! Chiril, sunt lucruri şi situaţii care planează asupra ta de cîţiva ani: modalitatea privind obţinerea diplomei de studii, contractele cu firmele-căpuşă la Moldcell, situaţiile de la Azercell, legăturile cu Voronin şi alţi politicieni, evenimentele din aprilie 2009. Înainte de a ajunge Prim-Ministru trebuie să răspunzi acestor lucruri! A porni la drum cu atribute precum «devalizare», «corupţie», «legături urît mirositoare» nu se conjugă cu verbul a fi credibil şi cu funcţia de Prim-Ministru. Şi nu uita că mai ai încă la îndemînă opţiunea decentă să-mi spui şi să ne spui că «nu ne poţi spune». Şi să te retragi. Voi înţelege că ţi-a fost greu, că ai fost un băiat simplu şi sărac. În acest caz, vei avea cel puţin amiciţia mea şi în continuare. Ştiu cît mă apreciezi, ştiu că vei citi aceste rînduri şi pun în gîndul ăsta toată capacitatea mea profesională, umană, amiciţia pe care ţi-o port: Chiril, memoria unei companii comerciale e incomparabilă cu memoria şi mecanismele dintr-o societate. Iertarea se obţine pe căi diferite. Foarte diferite”.

Declaraţia lui Iurie Leancă este mai mult un răspuns adresat PLDM şi PDM decît un mesaj către noul candidat din partea PLDM la funcţia de prim-ministru, Chiril Gaburici. Din declaraţiile lui Iurie Leancă se poate înţelege că coaliţia minoritară a fost constituită pentru a se debarasa de el, simulînd suportul pentru candidatura sa pentru ca aşa a fost promis în mod public în ajunul şi în timpul campaniei electorale. Era evident că o coaliţie minoritară nu putea obţine un vot majoritar fără jocuri şi aranjamente de culise. Aranjamentele au fost făcute aşa ca guvernul Leancă să cadă, iar aparenţele să fie salvate: a promis PLDM să-l înainteze pe Leancă, l-a înaintat, dar n-a acumulat numărul necesar de voturi, vinovat făcîndu-se PL, care a fost exclus cu bună ştiinţă din garnitura guvernamentală tocmai pentru a-i programa comportamentul bazat pe reflexe.

Este curios faptul că Iurie Leancă ar fi acceptat un vot împreună cu PCRM în favoarea propriei garnituri guvernamentale, dar nu acceptă un vot comun cu PCRM în favoare noului candidat al PLDM la funcţia de premier, Chiril Gaburici. În luptă, inclusiv în cea politică, să foloseşti energia duşmanului este un indicator al perspicacităţii, şi viceversa. Probabil, Iurie Leancă consideră PCRM un potenţial aliat pîna la votul pentru învestirea sa în funcţia de premier, schimbîndu-şi atitudinea după refuzul PCRM de a-l vota. Şi aici persistă un joc de salvare a aparenţelor. Aparent, PCRM nu este parte a coaliţiei de guvernare, dar este gata să voteze un guvern cu o componenţă ce-i convine şi pe care a sugerat-o liderilor APME, ceea ce dovedeşte existenţa unei coaliţii camuflate PLDM-PDM-PCRM, în care Iurie Leancă şi încă cîţiva colegi din fracţiunea PLDM nu se regăsesc.

Declaraţia lui Eugen Carpov este dovadă că aşa-zisul “grup Leancă” din fracţiunea PLDM percepe coaliţia minoritară a APME drept un mijloc de constituire a coaliţiei camuflate PLDM-PDM-PCRM. PLDM a intrat impetuos pe scena politică din Republica Moldova sub lozinca — “Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti”. Este evident că nu poţi şterge din memoria alegătorilor acest slogan, de acea, nu este posibilă, deocamdată, o coaliţie de guvernare explicită cu participare PLDM şi PCRM. Găselniţa pentru depăşirea acestei situaţii este coaliţia minoritară APME, care s-a constituit, chipurile, din cauza intransigenţei PL, care pînă la urmă a cedat totul, pînă la limita acceptată după alegerile din 2010. Pe de altă parte, PCRM a ţinut morţiş timp de 5 ani că PLDM şi PDM au uzurpat puterea după alegerile din 5 aprilie 2009. Deci, şi pentru PCRM ar fi dificil să explice propriilor alegători existenţa unei coaliţii majoritare explicite cu uzurpatorii. Aşadar, iarăşi soluţie este coaliţia minoritară, care de fapt este o coaliţie majoritară camuflată de dragul salvării aparenţelor.

Potrivit liderului PLDM, Vlad Filat, iresponsabilitatea PL se remarcă pe fundalul nevotării de către acesta a candidatului pro-european, Iurie Leancă, la funcţia de prim-ministru. Această retorică este una de salvare a aparenţei că PLDM chiar îşi dorea învestirea guvernului Leancă.

PLDM, la fel ca şi PL, pretinde că susţine “interesul european al Republicii Moldova”, şi dacă este aşa, atunci de ce PLDM nu a dat dovadă de realism, pledînd pentru o majoritatea pro-europeană cu participarea PL? Acest fapt ar fi asigurat în mod garantat învestirea guvernului Leancă. Mai degrabă se poate concluziona că PLDM, deopotrivă cu PDM, a exploatat reflexele PL de a cere mult pentru a obţine măcar ceva în urma negocierilor. Atunci cînd PL a ajuns la limita cedărilor el a fost exclus din calcule, fiind acuzat de intransigenţă şi iresponsabilitate pentru faptul că nu votează un guvern din care a fost eliminat.

Punctul de vedere al preşedintelui PDM, Marian Lupu, coincide cu cel al liderului PLDM, Vlad Filat — încăpăţinarea, orgoliul şi iresponsabilitatea PL reprezintă cauzele nevotării guvernului Leancă. Aceleaşi metehne ale liderului PL, Mihai Ghimpu, ar fi făcut imposibilă constituirea unei majorităţi parlamentare stabile, conducînd la asumarea răspunderii pentru guvernarea ţării de către coaliţia minoritară — APME. Aşadar, răspunderea asumată este a APME, iar vina e a PL-ului. De fapt, absurditatea acestei situaţii sugerează că există înţelegeri de culise dintre PDM, PLDM şi PCRM pentru o aşa-zisă guvernare minoritară a APME, susţinută de PCRM, iar invocarea încăpăţinării şi orgoliului PL serveşte drept perdea de fum pentru camuflarea coaliţiei PLDM-PDM-PCRM.

A fost un joc, care merita jucat pînă la urmă, fiindcă proverbul spune că “pentru unul bătut în lupte se dau doi nebătuţi”.

Mesajul liderului PCRM este cît se poate de clar — Iurie Leancă nu a avut nicio şansă să devină prim-ministru din partea APME. Pledoaria liderului PCRM pentru un candidat din mediu de afaceri pentru funcţia de prim-ministru a şi stîrnit zvonuri că anume aşa va fi. Probabil, nu va fi rău, dar şi liderii APME — Vlad Filat şi Vlad Plahotniuc, tot din business au venit în politică şi nu sunt răi, dovada este că PCRM cooperează eficient cu ambii.

E important că vice-preşedintele PL, Dorin Chirtoacă, înţelege jocurile liderilor PLDM şi PDM de aceea, probabil, nici nu a participat la şedinţa Parlamentului de învestire a Guvernului. Această înţelegere îl va ajuta pe Dorin Chirtoacă să intuiască cine va fi următoare victimă a celor “doi Vlazi”.

În campania electorală PLDM a promis altceva, este adevărat, însă, se dovedeşte că deocamdată “Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti” este imposibilă.

Liderul PCRM a punctat totul foarte bine. Totuşi, Vladimir Voronin datorează o explicaţie în privinţa comportamentului formaţiunii pe care o reprezintă. Anterior, imediat după alegerile din 30.11.2014, Voronin afirma că nu acceptă nici un fel de alianţe sau coaliţii. Colega domnului Voronin, Violeta Ivanov, afirmă că PCRM este gata să voteze guvernul minoritar al APME, declarîndu-se în opoziţie constructivă faţă de acesta. În sfîrşit, liderul PCRM se declară favorabil constituirii unei coaliţii largi de vre-o 67 de mandate. Evoluţiile sunt pe faţă şi se poate întîmpla ca aşa-zisa coaliţie camuflată să devină foarte curînd una explicită.

Prin declaraţia sa, liderul PCRM, Vladimir Voronin, manevrează spectaculos chiar în ajunul votului de învestire a guvernului, menţinînd şi chiar amplificînd intriga. Toate luările anterioare de poziţie sunt lejer trecute pe seama încăpăţinării şi lipsei anterioare de comunicare. În acest context, este necesar de clarificat un şir de lucruri:

• sunt şi declaraţiile anterioare ale PCRM privind rămînerea în opoziţie şi suportul condiţionat pentru coaliţia minoritară a APME manifestări de încăpăţinarea sau PCRM şi-a revăzut cu adevărat poziţia şi acceptă să fie parte a guvernării?
• a acceptat Iurie Leancă aşa-zisul program minim al PCRM privind combaterea unionismului, consolidarea neutralităţii RM şi modificarea Acordului de Asociere cu UE sau PCRM a decis să renunţe la propriile cereri?
• este anunţarea depăşirii reticenţii PCRM faţă de candidatura lui Iurie Leancă un fapt real sau o imitare ce urmăreşte cultivarea garantată a reticenţei PL înaintea votului de învestire a guvernului?

Declaraţia respectivă reprezintă o reacţie la mesajul Preşedintelui României, Klaus Iohannis, transmis pe 4.02.2015 ambasadorului Republicii Moldova la Bucureşti, în care se menţiona că “rezultatul votului din 30 noiembrie 2014 trimite la o formulă de compunere a puterii executive în care responsabilitatea parcursului democratic al Republicii Moldova să fie împărţită între toate partidele proeuropene. Un guvern stabil şi cu o viziune unitară proeuropeană este de preferat oricărei alte soluţii de compromis. Asigurarea unei majorităţi parlamentare şi cu interese comune pe direcţia modernizării şi consolidării democratice a Republicii Moldova reprezintă garanţia unui Guvern stabil”. Este de menţionat că în procesul de constituirea a coaliţiei post-electorale de guvernare, PLDM a avut o poziţie foarte distinctă. Expresia acestei poziţii poate fi formulată în felul următor — de PLDM nu depinde nimic. Aşadar, potrivit PLDM — Preşedintele României, Klaus Iohannis, deopotrivă cu reprezentanţii familiilor de partide europene, au dreptate. Însă, PL este agresiv, iar PDM este ireconciliabil. Deci, de PLDM nu mai depinde nimic. Într-adevăr, PLDM nu mai are o poziţie distinctă despre cum trebuie ales şeful statului; trebuie sau nu mai trebuia realizată reforma teritorial-administrativă, etc.

PCRM a declarat clar şi răspicat că nu va susţine candidatura lui Iurie Leancă, în orice context şi în orice conjunctură. PL a declarat, la fel de clar, că va susţine candidatura lui Leancă doar dacă va fi acceptat la guvernare şi vor fi acceptate cele "trei condiţii de la Aeroport". La rîndul său, PDM a respins categoric condiţiile PL, tocmai pe motiv că sunt foarte raţionali. Aşadar, optimismul lui Iurie Leancă rămîne cel mai important factor, poate chiar pentru lansarea unui proiect politic nou.

Poziţia fermă a liderului PL, Mihai Ghimpu, este în măsură să genereze o reacţie de răspuns pe potrivă din partea PLDM şi PDM. Această înseamnă că şansele lui Iurie Leancă de a fi învestit în funcţia de prim-ministru scad, adică consultările nu s-au soldat cu un rezultat pozitiv.

Exprimarea convingerii liderului PL, Mihai Ghimpu, că a fost constituită coaliţia camuflată PLDM-PDM-PCRM şi chiar axa anti-europeană Chişinău- Beijing, iată că vine în contradicţie cu dorinţa necamuflată a PL de deveni totuşi parte a coaliţiei de guvernare, chiar şi în postură de “portar acolo”. Se pare că pentru atingerea acestui scop PL a irosit toate mijlocele, dar fără succes. Deci, rămîne ultima speranţă — să se implice europenii, dar nu cu sugestii, cu impunerea punctului de vedere al PL.

Invocarea în permanenţă de către Mihai Ghimpu a suportului din partea UE pentru o coaliţie PLDM-PDM-PL, fără participarea PCRM, a fost combătută la fel de insistent de către liderul PDM, Marian Lupu, care insistă că reprezentanţii familiilor de partide europene au încercat doar să faciliteze negocierile dintre cele trei partide, care au fost implicate în negocierile privind constituirea coaliţie de guvernare, fără a impune ceva în mod imperativ. În plus, reprezentanţii UE au menţionat necesitatea menţinerii unui dialog între toate formaţiunile parlamentare, specificînd că nu-i interesează culorile politice a componentelor alianţei de guvernare, ci calitatea guvernării, capacitatea de onorare a obligaţiunilor asumate faţă de cetăţeni şi partenerii internaţionali.

Liderul PL, Mihai Ghimpu, insistă constant pe versiunea că s-ar fi creat o coaliţie camuflată dintre PDM, PLDM şi PCRM. Este important să se clarifice dacă Mihai Ghimpu chiar crede aşa sau insistenţa sa pe versiunea respectivă are la bază interesul de a provoca aversiunea segmentului opiniei publice pro-europene pentru o astfel de eventuală coaliţie. În primul caz, PL nu are decît să se declare în opoziţie şi să-şi desfăşoare activitatea în calitatea respectivă. Ţinînd cont de faptul că vice-preşedintele PL, Dorin Chirtoacă, continuă să îndemne liderii PLDM şi PDM să revină la ideea acceptării PL în coaliţie se poate afirma că este vorba despre ultimele încercări de cramponare de guvernare. Exerciţiul final în această întreprindere va fi votul PL pentru sau împotriva candidaturii lui Iurie Leancă la funcţia de premier.

Reacţia respectivă la prestaţia liderului PL, Mihai Ghimpu, mai degrabă generează noi întrebări, decît răspunde la cele formulate direct. De exemplu, cine sunt “duşmanii de moarte”? Dacă în triunghiul Plahotnic-Filat-Ghimpu ultimul a fost folosit de primul împotriva “duşmanului lui de moarte”, iar apoi a fost lepădat, atunci în ipostaza de “duşman de moarte” pentru primul putea fi doar Vlad Filat. Mai departe, este oare posibilă împăcarea “duşmanilor de moarte”? Probabil nu, este posibilă doar subjugarea învinsului de către învingător? Învingător poate fi doar cel care a fost mai bine echipat şi după victorie îşi aruncă uneltele utilizate. Aşadar, potrivit autorului, învingător este Plahotniuc, care în 2011 a fost identificat drept “păpuşar” de către Filat. Dacă “păpuşarul” şi-a învins “duşmanul de moarte”, atunci oare în ce l-a transformat? Cum de se întîmplă că anume aceşti doi gentlemeni — Plahotniuc şi Filat, în noile lor posturi de învingător şi învins, au constituit APME-ul minoritar, rezervîndu-şi sieşi dreptul de a fi “creierul” coaliţiei prin intermediul Reuniunii Liderilor Alianţei? Cu ce l-a premiat, totuşi, Plahotniuc pe Ghimpu şi în ce constă generozitatea primului şi ingratitudinea celui de al doilea?

Afirmaţiile liderului PL, Mihai Ghimpu, se bazează pe presupunerea că fricţiunile dintre liderul PLDM, Vlad Filat, şi vice-preşedintele PLDM, Iurie Leancă, manifestate în mod public, ar fi ajuns la limita după care Filat ar vrea să scape de Leancă cu ajutorul PL, care la rîndul său nu doreşte să fie parte la acest joc. Dacă această presupunere este corectă, atunci nevotînd garnitura guvernamentală a candidatului “de ochii lumii” a PLDM, Iurie Leancă, tocmai contribuie la realizarea obiectivului liderului PLDM. Doar uneori atingerea obiectivului rîvnit se poate realiza, deopotrivă, prin acţiune sau inacţiune. Iurie Leancă are garantat “de ochii lumii” 42 de voturi din cele 51 necesare, în condiţiile în care PSRM s-a declarat în opoziţie dură faţă de APME, iar PCRM în opoziţie la fel de dură faţă de Iurie Leancă. Singura speranţă pentru Iurie Leancă este votul de susţinerea a fracţiunii PL. Fiind lăsat în afara APME, PL are de pierdut în ambele cazuri — şi dacă votează pentru guvernul Leancă, şi dacă nu votează. Diferenţa este că primul caz, în principiu, poate deschide oportunităţi pentru aderarea ulterioară a PL la APME. Cea de-a doua variantă va avea drept consecinţă înaintarea altei candidaturi la funcţia de prim-ministru, care va fi agreată de PLDM, PDM şi PCRM, consolidînd alianţa camuflată a celor trei formaţiuni sau chiar oficializarea acesteia. Este la discreţia PL să decidă care dintre cele două perspective i se pare mai potrivită sau dacă există şi alte versiuni de desfăşurarea e evenimentelor.

Este un lucru normal cînd politicienii îşi etalează propriul potenţial, atacînd concurenţii. Liderul PSRM exagerează însă atunci cînd extrapolează propria-i condiţie, în care se afla în perioada noiembrie 2011 — martie 2012, cînd era, probabil, pregătit să voteze şi “pentru dracu, nu doar pentru” Nicolae Timofti. Igor Dodon trece uşor peste faptul că PCRM are totuşi în prezent un suport popular de aproximativ 20%, în timp ce în perioada invocată pentru comparaţie PSRM avea un suport de aproximativ 1%. Deci, Igor Dodon era mult mai motivat să voteze şi “pentru dracu” numai să nu se ajungă la alegeri anticipate. În al doilea rînd, Igor Dodon trece peste faptul că PCRM a declarat public că nu va vota pentru un guvern condus de Iurie Leancă, lucra care va putea fi verificat doar într-o săptămînă. În al treilea rînd, atacînd PCRM şi liderul acestuia, care l-a făcut politician influent pe Igor Dodon, acesta din urmă dă un exemplu “demn de urmat” pentru noii colegi din fracţiunea PSRM. În sfîrşit, Igor Dodon ar datora opiniei publice o explicaţie — cu ce este mai defectuos un vot în favoare lui Iurie Leancă, decît în favoare lui Nicolae Timofti? În eventualitatea în care liderul PSRM va insista pe necesitatea alegerilor parlamentare anticipate, el ar trebuie să ţină cont că PCRM a fost furat, la modul direct, de 5% din voturi prin intermediul lansării în alegeri a aşa-zişilor comunişti reformatori. În schimb, PSRM a fost favorizat la modul direct de către guvernanţi, cu aproximativ jumătate din cele 20% de voturi acumulate, prin scoaterea din cursă a “Patriei” lui Renato Usatîi. Aşa că lucrurile nu sunt atît de transparente, precum îi pare liderului PSRM. Un exemplu în acest sens este că PSRM a pierdut alegerile în secţiile de votare din Rusia în favoare unei formaţiuni care nici măcar nu a depăşit pragul electoral, şi acesta în pofida suportului deschis al lui Vladimir Putin pentru PSRM.

Declaraţia liderului PL, Mihai Ghimpu, menţine intriga în jurul numirii şi învestirii Guvernului Leancă-2. În contextul angajării responsabilităţii pentru o guvernare minoritară şi atitudinii fără echivoc a PCRM faţă de candidatura dlui Iurie Leancă la funcţia de prim-ministru, comportamentul provocator al liderilor PLDM şi PDM faţă de PL sugerează ca adevărată versiunea potrivit căreia aceştia îşi doresc scoaterea cu mîinile PL-ului a lui Iurie Leancă din topul vieţii politice şi marginalizarea acestuia. Cum liderii PLDM şi PDM s-au angajat să-şi ţină în secret interesele şi modalitatea de guvernare minoritară, nu există altă posibilitate de explicare a comportamentului celor doi, decît invocarea intereselor deja developate. În acest sens, liderul PLDM, care de fapt finanţează formaţiunea, ar avea interesul să scape de concurenţa lui Iurie Leancă, care avînd cel mai înalt rating de încredere din ţară eclipsează liderul formaţiunii. Fricţiunile dintre Vlad Filat şi Iurie Leancă s-au manifestat public în preajma şi chiar în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. În afară de aceasta, există un motiv în plus ca atît liderul PLDM, cît şi cei ai PDM să-şi dorească marginalizarea lui Iurie Leancă.

Vorba e că la 27.12.2014, în cadrul unei emisiuni televizate de la postul RTR-Moldova, premierul în exerciţiu, Iurie Leancă, s-a referit la criza din sistemul bancar, meţionînd că a făcut demersurile necesare pentru demararea unei anchete internaţionale în sectorul bancar. Mai mult, Leancă a subliniat că nu trebuie să se pună accent pe auditul internaţional, ci pe o investigaţie internaţională. Contractul urma să fie semnat cu cea mai mare companie din lume care se specializează în acest domeniu, care poate asigura accesul în zonele off-shore, necesar pentru realizarea investigaţiilor. În acest sens, Leancă a avut întîlniri cu ambasadorii SUA şi cu cei din ţările UE, rugîndu-i să se implice pentru a oferi suportul necesar în acest sens.

Este de remarcat că demersul lui Iurie Leancă a avut loc în paralel cu aşa-zisele negocieri privind constituirea unei majorităţii guvernamentale după alegerile din 30.11.2014, în care Leancă nu a fost implicat. Iar negocierile privind constituirea APME s-au soldat cu constituirea unei coaliţii minoritare de guvernare prin excluderea PL. Aşadar, Leancă nu a fost implicat, iar Ghimpu a fost exclus, pe motiv că a înaintat cerinţe exagerate. Întrebarea este de ce? La care, în condiţiile secretomaniei impuse de liderii PLDM şi PDM, răspunsul logic ar fi: fiindcă Leancă nu s-a consultat cu liderii PLDM şi PDM, atunci cînd a lansat ideea unei investigaţii internaţionale a ruinării sistemului bancar, iar Ghimpu, în procesul de negocieri pe marginea constituirii noii coaliţii de guvernare, fără a-şi coordona eforturile cu Leancă, a insistat pe clarificarea cauzelor moştenirii toxice a guvernării AIE-3 în domeniul bancar. Toate aceste evenimente au loc pe fundalul unui scandal în desfăşurare în regim non-stop, început cu aşa-zisele atacuri raider, în 2011, avînd printre ultimele manifestări în iulie-noiembrie 2015, revelaţiile publice şocante ale ex-preşedintelui comisiei parlamentare pentru economie, finanţe şi buget, Veaceslav Ioniţă. Miezul problemei este că protagonişti ai scandalurilor au fost tocmai liderii PDM şi PLDM, care recent au anunţat constituirea coaliţiei minoritare a APME, care are drept centru de adoptarea a deciziilor Reuniunea Liderilor Alianţei. Probabil, aici rezidă interesul de înlăturarea a lui Leancă şi Ghimpu, prin antagonizarea lor, din procesul de adoptare a deciziilor. Nu încape îndoială că ambii, atît Leancă, cît şi Ghimpu, înţeleg perfect motivele antagonizării lor, de aceea, se poate presupună că înţeleg şi de ce ar putea să aibă nevoie de o eventuală susţinere reciprocă, care ar putea deschide noi perspective de colaborare. În caz contrar, se poate presupune că ar avea de pierdut, atît Leancă, cît şi Ghimpu.

În acest mod PCRM demonstrează că se ţine de cuvînt, atunci cînd afirmă că este pregătit să susţină APEM, fără a adera la acesta, de dragul realizării promisiunilor electorale. Aceasta mai cu seamă că se apropie campania pentru alegerile locale, în cadrul căreia tot despre promisiuni electorale va fi vorba.

Reacţia liderului PL, Mihai Ghimpu, la îndemnul liderului PLDM, Vlad Filat, vine doar să adîncească animozităţile personale dintre cei doi politicieni. Accentul se pune pe modalitatea inadecvată de comunicare pe marginea unui subiect de interes public major. Încercarea de responsabilizare a PL pentru actul de guvernare, fără a oferi acces la acesta, poate fi interpretată drept o provocare banală, în special pe fundalul declaraţiei PCRM că nu va susţine candidatura lui Iurie Leancă la funcţia de prim-ministru. De aici şi calificativul dezumanizant al lui Mihai Ghimpu la adresa lui Vlad Filat. În condiţiile în care capacitatea de guvernare a APME este incertă din cauza lipsei unei majorităţi parlamentarea oficializate, provocările liderului PLDM, deopotrivă cu cele ale liderului PDM, nu par a fi dovada unor atitudini foarte inspirate.

Textul acordului de constituire a APME prevede în mod expres posibilitatea cooptării altor formaţiuni în alianţă şi introducerea modificărilor de rigoare. Declaraţia domnului Lupu conţine, de fapt, un refuz categoric pentru cooptarea PL la guvernare, iar argumentele invocate au menirea să demonstreze că cererile PL sunt absolut inacceptabile.

Apelul liderului PLDM, Vlad Filat, către liderul PL, Mihai Ghimpu, pare să aibă, mai degrabă, un caracter zeflemitor. Punerea lui Mihai Ghimpu în faţa dilemei: ori guvernul pro-european Leancă, ori alegeri anticipate, este o simplă provocare, dificil de estimat cît de inspirată este aceasta. În primul, rînd, ceva mai înainte Vlad Filat afirma că nu va admite alegeri anticipate, fiindcă acestea se pot solda cu o catastrofă pentru Republica Moldova. În al doilea rînd, eventuala cădere a candidaturii lui Leancă la funcţia de prim-ministru, în mod normal, poate fi urmată de alte cîteva încercări de votare a unui guvern pe care l-ar susţine fracţiunea PCRM, avînd drept protagonişti pe G, F, sau P, întreprinse timp de 45 de zile de la înaintarea lui Leancă. Aşadar, pentru a fi credibil în faţa lui Mihai Ghimpu, căruia i se adresează şi a opiniei publice, dl Vlad Filat ar fi trebuit să precizeze că domnia sa şi formaţiunea pe care o reprezintă, susţine în exclusivitatea candidatura lui Iurie Leancă, alternativa fiind — alegerile anticipate, adică o catastrofă. Într-o astfel de situaţie, Mihai Ghimpu, ar putea să-l întrebe pe Vlad Filat dacă are discernămînt şi poate, la rîndul său face o alegere între eventualele alegeri anticipate catastrofale şi cedarea în favoarea PL a controlului asupra 1–2 ministere, aşa cum cerea PL în cadrul negocierilor din care a fost eliminat. Referinţa dlui Filat la testarea dezinteresului PL faţă de funcţii şi pîrghii ar putea fi contracarată de dl Ghimpu prin îndemnul faţă de domnul Filat să renunţe la pîrghiile obscure din cadrul acordului de constituire a APME, concentrate în aşa-zisa Reuniune a Liderilor Alianţei, care devine un centru real de adoptare a deciziilor şi transformarea Premierului într-o simplă marionetă, subjugată prin intermediul Prezidiului Guvernului. Evident, Mihai Ghimpu îşi poate elabora un şir de argumente pentru a fundamenta un răspuns asimetric, dar adecvat la provocarea lui Vlad Filat.

Reforma administraţiei publice locale şi ces a revizuirii organizării administrative a teritoriului Republicii Moldova au figurat printre promisiunile electorale ale PL. În campania sa electorală, PDM nu s-a referit în nici un fel la domeniul respectiv, de aceea, respingerea categorică a propunerilor PL poate fi explicată doar printr-o presupusă înţelegere cu PCRM, care a insistat constant şi categoric împotriva reorganizării administrative a teritoriului Republicii Moldova. Pentru PCRM problema respectivă este principială şi din cauză că în 2002, aflîndu-se la guvernare PCRM a anulat reforma în domeniul respectiv din 1998, reformă realizată anume de PDM, care pe atunci se numea Mişcarea pentru o Moldova Democratică şi Prosperă (MpMDP). Esenţa reformei din 1998 avea la bază comasarea celor ~40 raioane şi organizarea a 12 judeţe cu resurse umane, naturale, infrastructurale, etc. suficiente pentru realizarea unei descentralizări şi autoadministrări în conformitate cu standardele europene. Antireforma din 2002 a avut drept unul dintre scopuri revenirea la controlul rigid al administraţiei centrale asupra celei locale. Faptul că actualmente PDM consideră, oarecum, corectă contra-reforma PCRM împotriva propriei reforme, poate servi drept indicator al existenţei unei înţelegeri de principiu cu PCRM privind susţinerea coaliţie minoritare APME.

Declaraţia respectivă demonstrează că PL, practic, nu mai are şanse să se regăsească în coaliţia minoritară, care are tot mai multe semne că este una camuflată, cu participarea PCRM. Acuzaţiile directe din partea PDM la adresa PL că ar fi o forţă ce “promovează o politică antistatală” este foarte serioasă şi are menirea să ardă punţile. Experienţa politică a Republici Moldova a mai avut un astfel de episod, cînd unul dintre liderii marcanţi ai PDM a acuzat un aliat de coaliţie că ar fi “promotor al politicilor antistatale”. Este vorba despre Ion Sturza, care în calitatea sa de candidat pentru funcţia de prim-ministru (după prezentarea demisiei guvernului lui Ion Ciubuc, la 02.02.1999) a refuzat să accepte oferirea poziţiei de ministru de Stat, de fapt şef al Cancelariei de Stat, unui reprezentant al PPCD, parte a Alianţei pentru Democraţie şi Reforme (ADR), pe motiv că PPCD ar fi “promotor al unor politici antistatale”. În consecinţă, ministru de Stat a devenit pe atunci PDM-istul Vlad Filat, iar PPCD a decis să părăsească ADR, care s-a pomenit fără majoritate simplă, lipsind un singur vot. Atunci, pentru învestirea guvernului Sturza a fost considerat valabil votul de la distanţă a deputatului Ilie Ilaşcu, întemniţat la Hlinoaia, în Transnsitria, exprimat printr-o scrisoare adusă din Transnistria. În lipsa posibilităţii lui Ilie Ilaşcu de a participa la şedinţele Parlamentului, Guvernul minoritar al lui Ion Sturza a rezistat doar o jumătate de an.

Ne convingem că istoria se repetă. Există explicaţii simple de ce PDM consideră că PL promovează politici antistatale. Este de menţionat că aşa-zisa “politică antistatală” a PL mai poate avea rezonanţe pe scena politică din Republicii Moldova. În contextul expus mai sus, nu pare deloc întîmplătoare adresarea din decembrie 2014, imediat după alegerile Parlamentare, a Preşedintelui Nicoale Timofti către Curtea Constituţională de a-şi amîna şedinţă în care urma să se pronunţe asupra sesizării PL pe marginea articolului 11 din Constituţie, privind neutralitatea Republicii Moldova, în contextul prezenţei trupelor ruseşti în Transnistria. Se poate presupune că demersul Preşedintelui Timofti a fost coordonat cu PDM, care în acordul de constituire a APME, alături de PLDM, pledează pentru relaţii bune atît cu UE cît şi cu Rusia. De fapt, PDM are tot interesul să-şi regleze conturile cu PL de la oficializarea limbii române prin hotărîrea CC din 5 decembrie 2013. Nu încape îndoială că acuzaţia la adresa PL de promovare a politicilor antistatale se rezumă la demersurile PL în favoarea limbii române şi renunţarea la neutralitate în favoarea apropierii de NATO. Aşadar, se pare că PL nu are nicio şansă să fie acceptat într-o alianţă de guvernare alături de PDM.

Poziţia PCRM reprezintă, de fapt, programul minim al coaliţiei camuflate PLDM-PDM-PCRM. Altminteri, îşi pierde sensul constituirea coaliţiei minoritare a APME.

Lista personajelor “odioase”, care nu pot fi în fruntea puterii executive prezintă interes public. Totuşi, cel mai mare interes îl reprezintă gravitatea acuzaţiilor lui Vladimir Voronin la adresa celor patru politicieni pentru activitatea loc în legislatura precedentă: Filat a fost demis pentru corupţie, şi aceasta este ceea mai gravă acuzaţie; Lupu a fost demis din funcţia de preşedinte al Parlamentului pentru încălcarea drepturilor opoziţie, pe care PCRM chipurile tare le mai respecta pe cînd guverna; Plahotniuc ar fi avut doar un vot de neîncredere care, de fapt, nici nu a fost exercitat, fiindcă şi-a prezentat demisia din funcţia de vice-preşedinte al Parlamentului. În privinţa lui Leancă au fost înaintate patru moţiuni, care au picat. Aceasta este scara pentru măsurarea “odiozităţi” celor patru politicieni, aplicarea adecvată a căreia ne arată că odios este, de fapt, doar unul. Totuşi, această invocare şi comparaţie a păcatelor celor patru a fost necesară pentru justificare susţinerii coaliţiei minoritare, dar fără Leancă în fruntea guvernului. De fapt, numele celorlalţi nici nu merita menţionat fiindcă ei imediat după alegerile din 30 noiembrie declarase public că nu vor ocupa nicio funcţie de top. În schimb, şi-au rezervat dreptul de a pune la cale treburile publice prin intermediul Reuniunii Liderilor Alianţei. Întrebarea cheie este dacă dl Voronin va participa la aceste reuniuni.

Declaraţia respectivă explică chintesenţa constituirii şi funcţionării APME. Aşadar, unul dintre scopuri a fost izolarea PSRM şi marginalizarea PL, fiind garantat suportul PCRM pentru guvernarea minoritară a PLDM şi PDM. Ultimele două se vor face responsabile de calitatea guvernării, iar PCRM va deţine funcţii de control fără a purta vreo responsabilitate.

Să nu-şi facă nimeni iluzii. Alegeri parlamentare anticipate nu vor fi. Dacă fracţiunea PL nu va susţine candidatura lui Iurie Leancă la funcţia de prim-ministru, există o altă soluţie, dar nu cea a lui Dodon.

Dacă PL nu a dorit să voteze un guvern de bună voie, atunci el este împins să o facă de nevoie. Adică, dacă PL nu-şi ia în consideraţie propriile interese, atunci există PCRM care are interese ce pot fi ajustate la cele ale APME. Acest subtext al mesajul transpare din invocarea apropiatelor alegeri locale în cadrul cărora liderii APME ar putea ajuta PCRM să-şi regleze conturile cu PSRM, care “reprezintă interesele altui stat”, iar sieşi şi-ar rezerva dreptul la orice metode pentru cucerirea Primăriei Chişinău.

Invitarea PL la discuţii privind susţinerea candidatului PLDM, Iurie Leancă, la funcţia de prim-ministru, după eliminarea PL-ului din procesul de constituire a APME este o găselniţă inedită. Acest îndemn lasă impresia că se urmăreşte un rezultat invers celui anunţat.

Este simptomatică declaraţia lui Marian Lupu că PDM va susţine orice candidatură la funcţia de prim-ministru propusă de PLDM, adică prim-ministru ar putea deveni oricine. Esenţa acestei declaraţiei este că de prim-ministru oricum nu va depinde nimic, el fiind o simplă marionetă. Asta fiindcă acordul de constituire a APME prevede în mod expres că centru de adoptarea a deciziile va fi Reuniunea Liderilor Alianţei (RLA), adică şefii partidelor, care formal nu deţin nicio funcţie importantă. Deciziile Guvernului vor fi adoptate în conformitate cu agendele impuse de aşa-zisul Prezidiu al Guvernului, constituit în cadrul APME, în cadrul căruia activitatea Guvernului va fi adusă în conformitate cu deciziile RLA prin vot consensual. Aşadar, prim-ministru va avea simpla funcţie de moderare a şedinţelor Guvernului. De aici şi atitudinea condescendentă a PDM faţă de orice candidatura pe care va propune-o PLDM.

PLDM alături de PDM a înlăturat PL din procesul de constituire a APME minoritare. Apoi, PLDM a demonstrat că se ţine de cuvînt, înaintîndu-l pe Iurie Leancă la funcţia de prim-ministru. Problema este că PCRM a dat de înţeles cu nu va susţine candidatura lui Leancă, iar în aceste circumstanţe PLDM pune la încercare virtuţile PL, făcînd-l, oarecum, co-autor al eliminării lui Iurie Leancă din topul vieţii politice. Acum de PL va depinde dacă va menţine intriga jocurilor politice sau se va resemna, lăsînd tot spaţiul de manevră pentru concubinajul politic dintre APME şi PCRM.

Coaliţia minoritară PLDM-PDM se dovedeşte a avea, deocamdată, cîmp de manevră în tot spaţiul politic dintre PL şi PCRM. Candidatul PDM la funcţia de preşedinte al Parlamentului a fost votată cu suportul PCRM, iar candidatul PLDM la funcţia de prim-ministru, chipurile, se doreşte a fi votată cu suportul PL. PCRM a obţinut, cel puţin, o funcţie de vice-preşedinte a Parlamentului şi şi-a luat o pauză, anunţînd că nu va vota candidatura lui Iurie Leancă. Astfel, PL este pus în situaţia să facă o alegere şi să calculeze ce ar putea obţine dacă votează candidatura lui Iurie Leancă şi ce ar putea pierde dacă se abţine să voteze. Alegerea nu este trivială, de acea vice-preşedintele PL, Dorin Chirtoacă, invocă revenirea la acordul de constituire a coaliţiei majoritare, încercînd să demonstreze că PLDM şi PDM nu şi-au onorat angajamentele luate în prezenţa facilitatorilor europeni. Este însă puţin probabil ca argumentele lui Dorin Chirtoacă să-i înduioşeze pe liderii PLDM şi PDM care, acceptînd afilierea PL la acordul de constituire a coaliţiei, pierd posibilitatea de manevrare în raport cu PCRM, lucra care fa vi necesar în procesul alegerii şefului statului. Aşadar, dacă ar susţine candidatura lui Iurie Leancă la funcţia de prim-ministru, atunci PL ar deveni, oarecum, responsabil pentru activitatea guvernului, fără să aibă vreo reprezentare în cadrul acestuia. Una dintre raţiuni pentru susţinerea personală a candidaturii lui Iurie Leancă, declînîndu-şi suportul pentru guvernarea APEM, care oricum va fi concentrată în Consiliul Liderilor Alianţei, ar avea la bază menţinerea antagonismelor, reale sau imaginare, dintre liderii PLDM — Vlad Filat şi Iurie Leancă, şi speranţa unei eventuale recompense politice ulteriore. Dacă declaraţia lui Dorin Chirtoacă este adevărată, atunci abţinerea PL de la votarea candidaturii lui Iurie Leancă ar echivala cu un ajutor direct şi dezinteresat pentru liderul PLDM, Vlad Filat, care va scăpa de concurenţa lui Iurie Leancă.

Declaraţia liderului PSRM despre o eventuală compromitere a alegerii şefului statului este exagerată. În martie 2012 liderul PSRM împreună cu grupul său de susţinători din Parlamentul RM au salvat procedura de alegere a şefului statului, aliniindu-se la partidele europene şi dîndu-şi votul pentru candidatura lui Nicolae Timofti.

Liderul PSRM, Igor Dodon, datorează o explicaţie cetăţenilor — de ce nu ar putea repeta şi în 2016 gestul din 2012 şi salva societatea de la criză politică? De ce o eventuală participare a PCRM alături de PDM şi PLDM la alegerea şefului statului ar avea conotaţii mai proaste decît a avut acţiunea PSRM în 2012? Cei “trei Vlazi” au devenit de curînd “oligarhi” sau erau aşa şi în 2012?

Pledoaria pentru promovarea din partea PLDM a candidaturii lui Iurie Leancă la funcţia de prim-ministru este cu subtext. E un lucru promovarea unei candidaturi în cadrul unui coaliţiei majoritare şi este cu totul altceva promovarea unei candidaturi în cadrul unui guvern minoritar. Declaraţia lui Valeriu Streleţ este polivalentă. PLDM nu intenţionează să convingă PCRM să susţină candidatura lui Iurie Leancă, de aceea şi este exprimată rezerva că PCRM va vota pentru această candidatură. În aceste circumstanţe Iurie Leancă poate trece printr-o procedură de umilire publică de către coaliţia camuflată PLDM-PDM-PL, care din a două încercare ar putea alege o candidatură coordonată de comun acord. S-ar putea realiza şi o versiune potrivit căreia PL ar susţine guvernul Leancă, creîndu-şi şanse pentru o eventuală aderare ulterioară, de pe poziţii slăbite, la acordul de constituire a APME. Cel puţin, procedînd astfel PL ar putea menţine intriga în cadrul coaliţiei camuflate cu PCRM, declinîndu-şi responsabilitatea faţă de activitate eventualului guvern minoritar Leancă imediat după votarea acestuia. Cert este că un astfel de guvern Leancă ar fi unul de sacrificiu şi tranziţie, pînă la clarificarea relaţiilor în cadrul coaliţiei camuflate cu PCRM. În aceste circumstanţe, Iurie Leancă, ar trebuie să decidă dacă merită să se angajeze în aceste joc, în care puţine vor depinde de voinţa sa.

Declaraţia lui Dorin Chirtoacă are menirea să confirme şi să consolideze un curent de opinie potrivit căruia coaliţia minoritară susţinută prin vot de PCRM nu este altceva decît o coaliţie camuflată care urmăreşte scopul evitării explicaţiilor publice de ce partidele cu viziuni şi promisiuni electorale diferite se asociază.

Acuzaţiile de laşitate la adresa PL, pentru că nu ar fi dorit să-şi asume responsabilitatea alături de PLDM şi PDM par a fi exagerate. Este adevărat că PL a invocat moştenirea toxică pe care a lăsat-o PLDM şi PDM Republicii Moldova după înlăturarea PL de la guvernare în mai 2013 urmată de ruinarea sistemului bancar din ţară. Chiar dacă am admite că PL a exagerat în condiţionările pe care le-a făcut în procesul de negocieri cu PLDM şi PDM, pentru a compensa daunele provocate de foştii şi potenţialii parteneri, totuşi, în faza finală a procesului, PL şi-a demonstrat disponibilitatea de a face cedări. De asemenea, liderul PL, Mihai Ghimpu, a invocat pericolul pentru formaţiunea sa de a rămîne în opoziţie, întrucît înţelege că toate “tunurile propagandistice”, ale PDM şi PLDM vor fi îndreptate spre primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, pentru a nu admite realegerea acestuia în funcţia de primar. Minunile pe care le poate realiza propaganda PDM le-am văzut în cadrul alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014.

Semnînd acordul pentru constituirea Alianţei Politice pentru Moldova Europeană (APME), PLDM şi PDM au lăsat portiţa deschisă pentru aderarea altor formaţiuni, avînd în vedere doar PCRM şi PL. Condiţionarea de către liderul PL de asociere într-o coaliţie cu PLDM şi PDM prin renunţarea la APME nu pare a fi realistă, întrucît procesul de negocieri ar trebui reluat de la zero, iar durata acestor negocieri nu poate fi determinată.

Declaraţia Dlui Ghimpu, privită într-un context mai larg, conţine regrete şi temeri că în apropiatele alegeri locale eforturile comune ale coaliţiei camuflate PLDM-PDM-PCRM s-ar putea solda cu diminuarea şanselor lui Dorin Chirtoacă de a rămîne Primar General al Chişinăului.

Este lesne de înţeles că o guvernare minoritară va întîmpina greutăţi. Aceasta nu doar din cauza ca va trebuie să manevreze în permanenţă în relaţiile cu cel puţin două din cele trei fracţiuni parlamentare, neafiliate alianţei minoritare, dar şi din cauza posibilelor fricţiunii interne din cadrul PLDM. În acest sens, la 23 ianuarie 2015, Agenţia de ştiri INFOTAG a publicat o ştire, invocînd drept sursă un deputat din fracţiunea PLDM, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, în care se afirma că preşedintele PLDM, Vlad Filat, a încercat să convingă membrii fracţiunii parlamentare a formaţiunii despre raţionalitatea de a refuza funcţia de Prim-ministru în favoarea funcţiei de speaker al Parlamentului. Potrivit sursei: “Anume acest subiect s-a discutat vineri (23 ianuarie) la şedinţa fracţiunii. Filat a spus că consideră potrivit de a renunţa la funcţia de Premier, pentru ca la şedinţa Parlamentului să fie desemnat un candidat al PLDM la funcţia de speaker”. Vlad Filat şi-ar fi motivat opţiunea prin faptul că Partidul Comuniştilor, care este de acord să sprijine guvernul minoritar PLDM şi PDM, refuză să voteze pentru un guvern condus de Iurie Leancă: “Nu putem antrena ţara în alegeri noi. Trebuie să găsim compromisuri rezonabile, avînd sprijinul comuniştilor, decît să provocăm o criză politică, urmările cărei vor fi dezastruoase”, a declarat liderul PLDM. Sursa agenţiei a mai menţionat că după afirmaţia respectivă a lui Vlad Filat, Iurie Leancă ar fi părăsit şedinţa, revenind mai tîrziu la rugămintea colegilor din PLDM.

Declaraţia liderului PDM Marian Lupu este semnificativă în sensul că dezavuează obiectivul anunţat de premierul Iurie Leancă de a depune cerere pentru aderare la UE în 2015. Luînd în consideraţie fricţiunile interne din PLDM şi pledoaria liderului Vlad Filat pentru deţinerea de către PLDM a funcţiei de Preşedinte a Parlamentului şi nu cea de Prim-ministru, putem concluziona că şansele premierului în exerciţiu de a-şi menţine funcţia devin din ce în ce mai mici. O altă concluzie este că guvernarea minoritară PLDM-PDM va avea sprijinul condiţionat al PCRM. Condiţia înaintată de PCRM este ca în fruntea guvernului să nu rămînă Iurie Leancă.