despre proiect | login
avere.promis.md | adept.md | alegeri.md | partide.md
Promis
  • Evenimente
  • Promisiuni
  • Declaraţii
  • Persoane
  • Partide
  • Analitica
  • Categorii 
    • Administraţie publică
    • Combaterea corupţiei
    • Comunicaţii şi Infrastructură
    • Cultură şi Artă
    • Ecologie
    • Economie şi Finanţe
    • Educaţie şi Tineret
    • Ordine publică şi Justiţie
    • Partide şi Alegeri
    • Relaţii externe
    • Sănătate
    • Securitate şi Apărare
    • Social
    • Transnistria
7septembrie
2013

Vizita Patriarhului Chiril în Republica Moldova

Vizita Patriarhului Chiril în Republica Moldova
foto: graiulortodox.wordpress.com

Vizita Patriarhului Chiril în Republica Moldova a început la 7 septembrie 2013. Departamentul Sinodal de Informare al Bisericii Ortodoxe Ruse a specificat că vizita a avut un caracter pastoral, de sărbătorire a aniversării a 200 de ani a Eparhiei din Chişinău. Sursa citată şi-a manifestat îngrijorarea că “în ultimii ani în Republica Moldova, ca şi în alte ţări europene, există o tendinţă de îndepărtare de la valorile tradiţionale. Biserica este însă interesată să prevină o eventuală ruptură spirituală în societatea moldovenească”. Patriarhul susţine că în Moldova, ţară cu cea mai mare pondere a credincioşilor ortodocşi, anume ortodoxia trebuie să devină baza renaşterii naţionale, a dialogului interetnic, care ar consolida unitatea puterii, elitei şi a poporului. Renaşterea credinţei ortodoxe în Moldova este dovedită şi de datele statistice. Dacă în ultimii ani ai existenţei URSS pe teritoriul Moldovei existau 194 de biserici şi o mănăstire, actualmente există 1300 biserici, 42 mănăstiri, 8 schituri, şcoli duhovniceşti, tipografii, edituri.

Vizita Patriarhului Chiril în Republica Moldova a fost interpretată şi prin prisma unor presupuse intenţii de a efectua schimbări importante în ierarhia Mitropoliei Moldovei, precum şi de a crea Episcopatul de Tiraspol şi Dubăsari. Spectrul de discuţii pe care l-a avut Patriarhul Chiril cu ierarhii şi oficialităţile moldovene au cuprins probleme sensibile referitoare la reglementarea cultelor religioase, egalitatea şanselor, colaborarea cu presa profesională laică, rolul bisericii din viaţa publică, educaţia religioasă în şcoli, etc.

Relaţii externe
#Patriarhul Chiril • • •
  • #Patriarhul Chiril
  • #Mitropolia Moldovei
  • #Biserica Ortodoxă Rusă
  • #Federaţia Rusă

Semnificaţiile vizitei Patriarhului Chiril la Chişinău

Pornind de la statisticile, care afirmă că peste 90% din cetăţenii moldoveni se consideră creştini ortodocşi, iar aproximativ 80% din parohii se află sub oblăduirea Mitropoliei Moldovei, aflate sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Moscovei şi întregii Rusii, se poate afirma că vizita Patriarhului Moscovei este, în orice condiţii, un eveniment de anvergură, cu implicaţii politice

►►►

Reacţia Persoanelor la subiect

Atitudinea Partidelor politice

13septembrie Valeriu Munteanu despre vizita Patriarhului Chiril în Republica Moldova // munteanu.mdîn cadrul articolului “Ubi beni, ibi patria” de pe blog-ul personal

Înaintea recentei vizite a Patriarhului Chiril, am spus public, de mai multe ori, că acesta vine în Republica Moldova, într-o vizită politică, avînd drept scop principal promovarea imperialismului velicorus. Îndată mi-au sărit în cap tot felul de “apărători” ai Bisericii Ortodoxe Ruse, încercînd să mă convingă că vizita înaltului prelat, prilejuită de “sărbătorirea” a 200 de ani de ocupaţie rusească, va avea un caracter eminamente ecleziastic şi spiritual.

Din curiozitate profesională, am analizat, textele celor 40 de pagini ale discursurilor publice ale Patriarhului Chiril (disponibile pe site-ul oficial al Patriarhiei Ruse), rostite pe pămîntul nostru, în perioada celor trei zile de şedere.

Patriarhul Chiril, a pomenit o singură dată numele lui Hristos şi tot doar o dată a vorbit despre Crucea Mîntuitorului. Evanghelia a fost citată o singură dată, şi tot o singură dată a fost pomenit Apostolul Pavel.

Cam multă economie de creştinism la Preasfinţia sa!

În schimb, discursurile Patriarhului, abundă de aprecieri istorice şi politice, zeci de referinţe la “brava armata rusă”, care de mai multe ori “a eliberat” pămîntul Republicii Moldova, de “tot felul de ocupanţi”.

P.S. În 2011, atunci cînd Patriarhul Chiril a vizitat eparhia de Cernăuţi, preoţii de acolo i-au cîntat onctuosul “Mulţi ani trăiască”, iar la noi, la Chişinău şi Căpriana, i s-a cîntat “Многае лето”…

#Patriarhul Chiril • •
  • #Patriarhul Chiril
  • #Biserica Ortodoxă Rusă
  • #Federaţia Rusă
7septembrie Vladimir Voronin despre vizita Patriarhului Chiril în Republica Moldova // Adevărulîn cadrul unei declaraţii de presă

Este un moment istoric, semnificativ şi important pentru toţi credincioşii de la noi. Nu este prima mea întîlnire cu Patriarhul, dar de fiecare dată este ceva de suflet.

#Patriarhul Chiril
7septembrie Nicolae Timofti despre rolul Bisericii într-o lume polarizată // Unimediaîn cadrul întîlnirii cu Patriarhul Chiril

Într-o perioadă în care lumea este polarizată, Biserica are menirea să apropie oamenii.

…

Noi credem în puterea dialogului.

#Patriarhul Chiril
7septembrie Vlad Filat despre importanţa vizitei Patriarhului Chiril în Republica Moldova // pldm.mdîn cadrul întîlnirii cu Patriarhul Chiril

Poporul moldovenesc este un popor cu tradiţii, un popor cu credinţă în Dumnezeu, ceea ce ne ajută să depăşim situaţiile dificile. Din aceste considerente, vizita Dumneavoastră este foarte importantă şi implică o puternică conotaţie spirituală.

#Patriarhul Chiril
2septembrie Valeriu Saharneanu despre vizita Patriarhului Chiril în Republica Moldova // valeriusaharneanu.comîn cadrul articolului “Sfîrşit nedumerit de vară” de pe blog-ul personal

Oare nu se află, mă întreb, într-un mare păcat Biserica rusă şi toţi vasalii ei locali atunci cînd sărbătoresc aici, la Chişinău, cu fastul debordant al corsarilor de mare, cei 200 de ani de la săvîrşirea acestui mare păcat? Ori, sărbătorit poate fi ceva care aduce pace, libertate, civilizaţie, cultură şi prosperitate, nu războaie, sărăcie, înstrăinare de limba maternă şi de valorile străbune, agresiune, înfometare, deportări, moarte. Toate le-am avut de acolo, din Rusia, în aceşti 200 de ani de cînd biserica rusă a venit să toarne agheasmă peste locul unde politicul imperial rus a înfipt baioneta. Şi atunci Vă întreb pe voi, dragi concetăţeni, mîndri urmaşi de curteni, de viteji, de mazili sau de răzeşi, ce sărbătorim?

Iată care este marea nedumerire legată de vizita Patriarhului Rus. Cele mici, dar care provoacă şi ele o mare scîrbă, ţin de obedienţa nemăsurată a capilor statului nostru suveran şi independent care se prosternează în faţa cinului bisericesc rus aflat întro misiune de marcare a teritoriilor ocupate de avangarda armată imperială. Nu înţeleg, de exemplu, ce au să comunice cetăţenilor săi conducătorii noştri de stat atunci cînd îl onorează pe Chiril cu o primire oficială? Că salută, de rînd cu patriarhul Chiril şi cu oberprocurorul de astăzi, Vladimir Putin, ruperea în două a Moldovei în 1812, că îmbrăţişează agresiunea din 1940, că aprobă genocidul de după 1944, că salută pe cel care a blagoslovit atacul hoardelor cazace în 1992? Sau că sunt în consens cu gestul de batjocura cu care vine în Republica Moldova capul bisericii ruse, care din Chişinăul îngenunchiat va pleca imediat la Tiraspol să însufleţească regimentele ruse de ocupaţie dislocate acolo?

#Patriarhul Chiril • •
  • #Patriarhul Chiril
  • #Vladimir Putin
  • #Biserica Ortodoxă Rusă
30august Valeriu Munteanu despre vizita Patriarhului Chiril în Republica Moldova // publika.mdîn cadrul unei declaraţii de presă

Patriarhul Chiril nu poate veni în vizită doar la invitaţia feţelor bisericeşti. Conform uzanţelor, Patriarhul nu poate vizita o ţară dacă nu are invitaţie de la autorităţi. Trebuie neapărat să fie o invitaţie oficială din partea premierului sau a şefului statului. Facem o interpelare pentru a fi făcută publică invitaţia lui Rogozin şi Patriarhului, precum şi partea motivantă.

#Patriarhul Chiril •
  • #Patriarhul Chiril
  • #Dmitri Rogozin
30august Mihai Ghimpu despre vizita Patriarhului Chiril în Republica Moldova // publika.mdîn cadrul unei declaraţii de presă

Nu suntem împotrivă să avem relaţii cu toate statele, inclusiv cu Rusia, dar ne deranjează că aceste vizite (a vicepremierul rus Dmitri Rogozin şi Patriarhul Chiril) sunt făcute în zile importante pentru noi. Dacă ar fi venit Rogozin înainte sau după această aniversare, atunci nu era nicio problemă. Vizita este legată de 200 de ani de la înfiinţarea Mitropoliei, adică acceptăm ocupaţia, pentru că Mitropolia a apărut datorită ocupaţiei.

#Patriarhul Chiril • •
  • #Patriarhul Chiril
  • #Dmitri Rogozin
  • #Federaţia Rusă
Suport financiar National Endowment for DemocracyCopyright © 2013–2015 Asociaţia pentru Democraţie Participativă "ADEPT"