| Importanţa | |
|---|---|
| Coerenţa | |
| Originalitatea | |
| Credibilitatea |
PCRM, totuşi, a decis să coopereze cu acest regim [guvernarea actuală], fără a înainta condiţii, cerinţe, măcar ceva asemenea celor 10 principii înaintate de Iurie Roşca comuniştilor în 2005. Nimic asemănător! Doar rugăminţi de a fi acceptaţi în cercul lor. O văicăreală continuă de a le da măcar ceva — de la Compania teleradio de stat pînă la Curtea de Conturi.
Mi-aş dori să spun nu, dar voi răspunde altfel. Nu cred că acest regim va permite înregistrarea, instituirea unui nou proiect politic, unui partid nou. Formaţiunea nu va fi înregistrată, iar orice iniţiatori din start vor fi acuzaţi de extremism şi prietenie cu Ben Laden. Aceasta este realitatea. Am o poziţie sceptică faţă de asemenea formulare a întrebării. Cît de dificilă nu ar fi lupta din PCRM, această luptă trebuie cîştigată. În partid s-au adunat oameni excepţionali, politicieni străluciţi la nivel regional şi naţional. Chiar de nu sunt reprezentaţi în actualul Parlament, chiar de liderii partidului sunt trădători, situaţia nu trebuie lăsată în voia sorţii. Sunt sigur că anume cu victoria comuniştilor în PCRM va începe înfrîngerea întregii junte moldoveneşti. Aceasta este logica luptei politice şi nu văd alta. Cel puţin la moment.
Dacă va fi nevoie de voturile PCRM, vor încropi o coaliţie de dreapta-stînga. Deşi, cred eu, comuniştii vor fi invitaţi să participe la guvernare în orice schemă. Ţinînd cont de luptele de pe segmentul de dreapta, PCRM va fi utilizată în calitate de contrapondere în cadrul viitoarei coaliţii. Va fi anunţat un casting pentru postul unui premier care ar fi şi pe gustul PLDM, şi al PD, şi al PCRM. Şi un astfel de premier va fi găsit. Această coaliţie va fi botezată cu vreo denumire onorifică, de genul “Pentru stabilitate şi dezvoltare”, iar comuniştii vor încerca să demonstreze că sunt “forţe sănătoase”, îndreptate spre prietenia dintre Rusia şi poporul moldovenesc, şi vor declara că au încetat represaliile asupra oamenilor noştri şi, în general, totul e în ordine şi vor să lucreze în loc să vegeteze în opoziţie.
Astfel, scopul bătăliei din alegerile parlamentare va fi acelaşi pentru toţi participanţii: să rupă cît mai multe mandate şi să-şi creeze nişte condiţii cît mai avantajoase în negocierea viitoarei coaliţie. Mai multe mandate înseamnă, evident, că poţi pretinde la mai mulţi miniştri, judecători şi ambasadori la împărţirea caşcavalului. În schimb, opoziţie în următorul Parlament nu va fi.
Ultimul politician cu care am lucrat a fost Vladimir Voronin. Şi această colaborare a încetat, o dată pentru totdeauna, în dimineaţa zilei de 7 iunie [2014]. Nu am de gînd să mai lucrez cu niciun alt politician în următorii vreo 50 de ani. Nu văd pentru mine niciun viitor politic şi îmi închei definitiv activitatea politică. Nici înainte nu-mi plăcea prea mult acest tip de activitate, dar simţeam o oarecare responsabilitate morală. Acum, nu mai am această responsabilitate, deoarece nu poţi să mergi la război cu cineva care s-a pornit la pescuit.
Pe tărîmul ştiinţific am, însă, foarte multe treburi pe care le pot face doar eu, inclusiv în ipostază de comunist. În politică nu mi-au rămas asemenea treburi.
Judecînd după tot ce s-a întîmplat, pentru a fi comunist şi pentru a realiza programul PCRM, judecînd după realitate, trebuie să fii cît mai departe de lista electorală a acestui partid. Nici nu m-am pregătit să depun vreun efort pentru a ajunge pe lista electorală. Am fost ales deputat de cinci ori pe lista PCRM. Cred că mi-am îndeplinit sarcinile.
Partidul, care îndeamnă la război şi care-şi trădează susţinătorii — nu trebuie nimănui. Partidul, ce numeşte reprezentanţii guvernării “bandiţi” şi nu se sinchiseşte de posibilele alianţe cu aceştia — nu trebuie nimănui. Dacă politicienii nu sunt dispuşi să jertfească în numele principiilor declarate, atunci nu au dreptul să le declare […] PCRM va obţine victoria fiindcă UE a renunţat la integrarea europeană a Republicii Moldova, iar ideea aderării la Uniunea Vamală nu înseamnă capitulare în faţa cuiva, dar înseamnă capacitate de a fi aliat al propriului popor, de a soluţiona problemele ţării. În aceste circumstanţe consider că partidul nostru trebuie să introducă în platforma electorală promisiunea “pe parcursul a primelor cinci şedinţe ale Parlamentului din viitoarea legislatură, fracţiunea PCRM va înregistra o iniţiativă de desfăşurare în Republica Moldova a unui referendum legislativ cu privire la aderarea la Uniunea Vamală. Referendumul va avea loc pînă la 1 noiembrie 2015”. Numai o astfel de abordare va demonstra fermitatea atitudinii noastre.
Nu credeţi că înainte de a anunţa victoria PCRM la viitoarele alegeri ar trebui mai întîi să depăşiţi conflictul din cadrul partidului?
Dacă politicienii nu demonstrează că sunt pregătiţi să uite de confortul personal, în folosul principiilor declarate, atunci nu au dreptul moral să şi le atribuie. Oamenii se duc după cei care undeva merg, nu după cei care cheamă undeva. Nu este corect să te declari pentru aderarea la Uniunea Vamală şi să aştepţi laude de la Uniunea Europeană. Nu poţi, în cele mai importante momente ale luptei, să dai comentarii încîlcite pentru a primi aplauze de la cei care aşteaptă să fim învinşi. Anume acesta a fost contextul deciziei mele de renunţare la mandatul de deputat.
La cine vă referiţi că ar face declaraţii încîlcite?
Nu credeţi că înainte de ai îndemna pe alţii să fie consecvenţi şi expliciţi ar trebui să demonstraţi chiar dvs. vă adresaţi unor persoane concrete şi le dezvăluiţi greşelile concrete?
Decizia mea a fost urmată de o preluare forţată a PCRM, de apropiaţii şi adepţii lui Plahotniuc. Scopul este de a prelua PCRM prin intermediul răzvrătiţilor din partid, înainte de alegeri, să-i facă pe comunişti să renunţe la victorie în scrutinul din toamnă şi falimentul politic al partidului.
Cine sunt apropiaţii lui Plahotniuc, daţi-le numele fiindcă ar fi straniu să mai rămîneţi cu ei în acelaşi partid?
Decizia CC doar parţial vizează limba. CC a încercat să creeze cadrul legal pentru lichidarea Moldovei ca stat. Lor nu le convine statul. Asta e tot. Asta e problema. De aici şi dorinţa de a găsi sprijin într-un astfel de document controversat şi periculos ca Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova din 27 august 1991.
Prin ce e periculoasă Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova?
Noi constatăm că toate avertismentele noastre, vai, se adeveresc. Toate instituţiile democratice sunt în paralizie. Cînd Curtea Constituţională adoptă asemenea decizii (privind prevalarea Declaraţiei de independenţă asupra Constituţiei), iar majoritatea parlamentară refuză să califice această hotărîrea ca pe una absurdă şi criminală, este posibil orice. Uitaţi-vă, preşedintele ţării — fie şi unul pe care noi îl numim “raţă şchioapă” şi varză sonoră — cu braţele deschise îl întîmpină pe preşedintele României, care din prag anunţă că a venit să lichideze Moldova, că acesta este visul lui. Despre ce se mai poate discuta? De ce mai e nevoie? Despre ce argumente mai poate fi vorba? Oamenii care vor să locuiască în această ţară, care luptă pentru titulatura ei, pentru valorile colective, ei întotdeauna vor dori să se deosebească de alţii. Ei vă vor spune: noi suntem moldoveni, noi avem statul nostru moldovenesc. Şi aşa consideră majoritatea absolută a cetăţenilor Moldovei, cu excepţia celor care o conduc astăzi.
Principalul în decizia de astăzi a Curţii Constituţionale nu este denumirea limbii. Principalul — afirmarea priorităţii “Declaraţiei de Independenţă” din 1991 asupra Constituţiei din 1994. Acest lucru înseamnă că Curtea Constituţională şi membrii săi, cetăţeni ai României, au aprobat legalitatea formulărilor despre “populaţia Basarabiei, Bucovinei de Nord şi regiunii Herţa, ocupate prin forţă la 28 iunie 1940”.
Declaraţia privind Transnistria, care a fost adoptată prin consens de Parlament, este cea mai bună hotărîre a forului legislative din ultimii patru ani, care demonstrează că deputaţii pot fi uniţi în situaţia creată pentru a găsi soluţii în interesul tuturor locuitorilor Moldovei.